1 Samuel 8

Israel cere un rege

1Când a îmbătrânit, Samuel i-a pus pe fiii săi judecători peste Israel. 2Numele fiului său întâi născut era Ioel, iar numele celui de-al doilea era Abia. Ei erau judecători la Beer-Șeba. 3Fiii săi însă nu călcau pe urmele lui, ci umblau după câștig nedrept, luau mită și perverteau dreptatea.

4Toți bătrânii lui Israel s-au adunat și au venit la Samuel, la Rama, 5zicându-i: „Iată că tu ești bătrân, iar fiii tăi nu-ți calcă pe urme. Acum, deci, pune un rege care să ne judece, așa cum au toate națiunile!“.

6Samuel a văzut ca pe un lucru rău faptul că ei au zis: „Dă-ne un rege care să ne judece!“și s-a rugat Domnului. 7Domnul însă i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului cu privire la tot ce-ți va spune, pentru că nu pe tine te-au respins, ci pe Mine M-au respins, ca să nu fiu Împărat peste ei. 8Așa au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt și până în ziua aceasta: M-au părăsit și au slujit altor dumnezei. Tot astfel îți fac și ție. 9Ascultă-le deci glasul, însă avertizează-i și fă-le cunoscute drepturile regelui care va domni peste ei“.

Drepturile regelui

10Samuel a spus poporului, care ceruse de la el un rege, toate cuvintele Domnului.

11El a zis:

‒ Acestea vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: îi va lua pe fiii voștri și îi va folosi la carele lui. Ei vor fi călăreții lui și vor alerga înaintea carelor sale.
12Îi va folosi pentru sine drept căpetenii peste mii și căpetenii peste cincizeci. Îi va folosi pentru a-i ara terenul și pentru a-i culege recolta, pentru a-i face echipament de război și echipament pentru carele lui. 13Le va lua pe fetele voastre pentru a-i face miresme, pentru a-i pregăti mâncare și pentru a-i coace pâine. 14Va lua partea cea mai bună din terenurile voastre, din viile voastre și din măslinii voștri și o va da slujitorilor săi. 15Va lua a zecea parte din rodul semințelor voastre și din viile voastre și o va da demnitarilor
Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare și sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie prețuiți ca slujbași la curțile orientale.
și slujitorilor săi.
16Îi va lua pe slujitorii voștri, pe slujitoarele voastre, pe cei mai buni dintre tinerii voștri, și pe măgarii voștri și îi va folosi pentru lucrările lui. 17Îi veți da a zecea parte din turmele voastre și îi veți fi slujitori. 18În ziua aceea, veți striga din cauza regelui pe care vi l-ați ales, dar Domnul nu vă va răspunde în ziua aceea.

19Dar poporul n-a vrut să asculte de glasul lui Samuel și a zis:

‒ Nu, ci să fie un rege peste noi!
20Vom fi și noi ca toate națiunile: regele nostru ne va judeca, va ieși înaintea noastră și va purta războaiele noastre.

21Samuel, după ce a auzit toate cuvintele poporului, le-a adus la cunoștința Domnului. 22Atunci Domnul i-a zis lui Samuel: „Ascultă de glasul lor și numește un rege peste ei“.

Samuel le-a zis bărbaților lui Israel:

‒ Întoarceți-vă fiecare în cetatea lui!

Copyright information for RonNTR